Ziua buna!
Un nou blog. Nu, nu le-am uitat pe celelalte, însă nu am mai avut timp să scriu. Motivul o să îl aflați din aceasta postare.
În ultimii ani m-a preocupat tot mai mult stilul de viață, grija față de natură, alimentația, sănătatea și alte aspecte ale vieții în concordanță cu modul în care avem grijă de planeta asta. Am citit mult, am trăit experiențe de viață care m-au făcut să mă gândesc mult mai serios la direcția pe care trebuie să evoluez.
O primă decizie, luată pe baza celor enunțate anterior, este că am hotărât să cumpăr o casă la distanță măricică de oraș, ulterior achiziționând încă un teren. Partea asta a durat cam doi ani, timp în care am văzut peste o suta de locații, atât case cât și terenuri pe care aș fi putut construi.
La sfârșit de 2018 începusem să mă resemnez că nu voi reuși să găsesc ceea ce caut. Însă, la sfârșit de 2018 șansa mi-a surâs. Așezată într-o vale, undeva în partea de jos a versantului, avea livadă, casa era în stare bună, pădure, vecini nu prea, o gârlă peste stradă...asta este. Negocierile și actele au durat destul de mult, de multe ori mă răzgândisem, alteori credeam că vânzătorul vrea să renunțe, însă la inceput de iunie am devenit proprietar.
Dacă în toamnă locul mă fermecase, în urma unei noi vizite la sfârșit de primăvară am amuțit: totul era o junglă verde, o explozie de viață, parca eram în locurile în care copilărisem, adică într-o zonă de munte.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
-
Bine v-am regăsit! Asa cum am promis, revin cu detalii legate de renovări. Dupa ce am terminat de izolat exteriorul a venit v...
-
Ziua buna! Un nou blog. Nu, nu le-am uitat pe celelalte, însă nu am mai avut timp să scriu. Motivul o să îl aflați din aceasta postare. Î...
-
Salutare! Revin cu un scurt rezumat al anului trecut. Sincer, nu prea am avut timp sa ma ocup de gradina atat cat as fi vrut. Dupa plantari...



